Prof. Dumitru Lupuleasa


Halatul Alb implică responsabilitate, chemarea de a face bine pacienților și în primul rând studiu temeinic. A îmbrățișa profesia de farmacist reprezintă un angajament pentru o misiune care depășește limitările oricărei alte meserii, întrucât pe lângă atribuțiile specifice ale acesteia, ca de exemplu emiterea recomandărilor, eliberarea medicamentelor sau prepararea rețetelor, există ceva mult mai de preț… și anume, interacțiunea cu pacienții și empatia față aceștia, cei care apelează cu încredere la sfaturile tale.

Aș spune că în acest caz profesia te alege pe tine și nu invers, deoarece toți cei care sunt astăzi farmaciști, sau aceia care au ales cursurile facultății pentru a avea această profesie în viitor, au simțit la un moment dat că menirea lor nu poate fi nicidecum alta și ca atare și-au urmat visul până la capăt.

Încurajez tinerii să se îndrepte către Facultatea de Farmacie deoarece vor avea ocazia să descopere informații care nu sunt accesibile oricărei persoane, vor dobândi un stil de viață în spiritul auto-disciplinei și rigurozității și vor putea mai apoi să practice o profesie nobilă, care le va oferi satisfacția de fi de un real ajutor pacienților!